Cupa Creasta Cocoșului ed. XXXV-a -Izvoare 24-26august

A trecut încă o ediție a concursului nostru…a xxxv-a…e greu și să numeri dar să participi sau să organizezi . Pentru ca a fost o ediție jubiliară, sigur că ne-am străduit să fie totul bine, și să facem lucruri mai deosebite. În primul rând s-a lucrat timp de 6 luni la editarea unui album de fotografie care cuprinde imagini de la înființarea clubului și până azi, album pe care l-am scos de la tipar cu două zile înainte de eveniment.Un aport deosebit l-au avut sponsorii ELECTRO SISTEM GRUP Baia Mare, Sfara Tours Baia Mare, precum și câțiva dintre colegii noștrii  fam.Balog Alexandru, fam. Băban Zorin, Anamaria Sigmond, Traian Bancoș, Sorina Oros, și cu o apreciere specială pentru prietenul nostru Emilian Croitoru care ne-a sprijinit atât moral cât și financiar, dar mai ales pentru momentul folcloric de vineri seara. Totodată pentru a 35-a oară Faimar S.A. a fost alături de noi cu cupe

40252605_10216533058700846_5801108667671511040_n

Joi seara si-au făcut apariția primii concurenți…și toată ziua de vineri, pe care i-am întâmpinat cu slană și horincă…

Surpriza pregătită de Emilian a început vineri la ora 20…

adică Marinel Petreuș și formația, care a ridicat lumea în picioare !

DSC_0522

40105743_2194816090799942_2971137106971197440_o

40158245_2194816017466616_785739493431836672_n

după un regal folcloric la ora 22,30, a avut loc ședința tehnică cu participanții, în care am stabilit programul de a doua zi. Seara a continuat până dimineața, la microfon perindându-se mulți artiști care au creat o seară și o noapte superbă.Am sărbătorit și zile de naștere, întâlniri după 20-30 de ani dar și o cerere în căsătorie, în aplauzele tuturor, stropită cu multă șampanie !

DSC_1221

 

DSCN9587

DSC_1242

Sâmbătă dimineață, la ora 8, o parte dintre concurenți, au plecat conduși de Gobi și Zorin în tur de Maramureș, cu un autocar pus la dispoziție de Consiliul Județean Maramureș, căruia îi mulțumim pentru ajutor.Pe traseul Baia Mare-Cavnic-Bârsana-Sighet-Cimitirul Vesel și retur, cei doi colegi ai noștrii au prezentat concurenților, diferite date și obiective mai interesante, iar la întoarcere, din aceste prezentări s-a dat un test teoretic.

40129713_1085137681662612_7227656379723415552_o

40262161_1085137388329308_3634401768256831488_o

40167789_1085138364995877_2457288774455918592_o

Cei care au dorit, la ora 9 s-a plecat într-o drumeție pe Vf. Igniș, conduși de Eli și Nina…

DSCN0187

DSCN0199

Organizatorii rămași la cabană sub conducerea lui Adriana și Geta au început pregătirea uriașului gulaș, pentru cina de sâmbătă seara…

DSC_1359

DSC_1389

La ora 16 s-a dat startul în proba de orientare, probă coordonată de prietenul nostru Ghiță Chiuzbăian.În jurul orei 18,30 s-a servit cina, din uriașul ceaun,

DSC_1422

la ora 20 s-a dat startul în proba de slideshow, iar de la ora 22 proba culturală…

DSC_1504

DSC_1483

DSC_1484

DSC_1491

DSC_1492

Au fost momente frumoase, deosebite la proba culturală…a fost proba cea mai grea de jurizat, toate cluburile fiind foarte bine pregătite …după această probă, s-a continuat cu muzică folk, cu dans și multă voie bună..

Duminică la ora 10 a început premierea participanților

DSC_1505

multe emoții pentru toată lumea…

DSC_1543

DSC_1514

DSC_1522

DSC_1580

DSC_1596

DSC_1605

DSC_1607

 

DSC_1641

În final, trofeul , executat de prietenul nostru Andrei Orcula a  revenit Asociației Rest.Art din Curtea de Argeș

DSC_1668

Au fost prezențe 16 cluburi din țară și peste 140 de participanți, printre care foști membrii ai clubului nostru.

În clasamentul general  Locul I și Trofeul   Asociația Rest.Art  Curtea de Argeș

Locul II                     Olimp Sibiu

Locul III                    Iacomi Piatra Neamț

Mulțumim încă o dată tuturor celor care au fost alături de noi la acest eveniment !

DSC_1691

This entry was posted in Concursuri. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *