Cupa ,,Pietrele Soimului “ ed .I – Cavnic

 

Raspunzand invitatiei prietenilor nostri de la Clubul de Turism “Pietrele Soimului” Cavnic, in week-end-ul 22-24 august 2014 am participat la cupa organizata de acestia la Pensiunea “Casa Dacica” din Cavnic, un loc pitoresc si primitor, amenajat de gazda noastra, Iulian Muresan.

100_2922

DSC04272

Picture 059

Am ajuns vineri spre seara si dupa traditionala primire, am vizitat locatia, admirand (si fotografiind) toate locurile de tihna si relaxare amenajate traditional in frumoasa gradina a pensiunii.

Ne-am ales si un loc de campare, dupa care ne-am organizat repede tabara de corturi si ne-am grabit sa ne alaturam celorlalti participanti la eveniment, in jurul focului de tabara, la nelipsita seara de cantece si voie buna.

100_2690

100_2687

100_2703

100_2730

Sambata dimineata, dupa sedinta tehnica, s-au derulat probele de concurs.

Prima proba, traseul de regularitate, a avut startul la 9.30. Insotiti de Iulian, am pornit in grup de la pensiune, urmand un drum printr-o frumoasa poiana, ocolind prin dreapta Pietrele Soimului, pana la liziera padurii.A urmat o portiune de urcare prin padure, pe un traseu din pacate nemarcat, pana la intersectia cu un vechi drum serpuit, ce urca pana pe Vf. Mogosa, drum folosit, dupa cum ne spunea Iulian, in vremuri istorice, de catre armata, pentru transportul tunurilor spre varf. Ne-am oprit in cateva puncte sa admiram Creasta Gutaiului intr-o zi insorita, apoi drumul ne-a scos in Poiana Tarnita, cu o priveliste frumoasa atat spre varful Mogosa, sub care ne aflam, cat si spre satele din vale. Am parasit drumul care urca spre varf si am continuat traseul prin stanga, urcand prin poiana, bucurandu-ne de iarba inalta, de soare, de priveliste… si de merisoare. Coborarea a fost cea care ne-a solicitat cel mai mult, traseul urmand la incepul o culme cu panta mare si versanti abrupti, cararea fiind destul de greu vizibila, in mare parte datorita stratului gros de frunze in care te afundai uneori pana deasupra bocancilor. A urmat o traversare pe versant pe urmele facute de Iulian si apoi o coborare abrupta prin valcea, pana la o vale incadrata de pereti de stanca. Dupa ce am traversat valea, traseul a urmat o carare pe curba de nivel, pana la iesirea din padure, in poiana de sub Pietrele Soimului, unde am avut parte de un peisaj nemaintalnit, constand in blocuri mari de piatra, slefuite de vant si ploi si bine incastrate in sol, “rasarind” prin iarba deasa specifica poienii.

100_2775

100_2777

100_2784

Dupa pauza de pranz, a urmat proba de tras cu arcul, unde am fost reprezentati de Adriana, Adi si Ionel care s-au descurcat foarte bine, avand in vedere ca a fost prima experienta de acest fel pentru fiecare dintre ei si ca s-au folosit trei tipuri diferite de arc, o singura incercare pentru fiecare tip de arc.

DSC04174

DSC04188

DSC04189

 

La proba de alpinism, constand in catararea pe coarda folosind blocatoare, am fost reprezentati de Adriana, care ne-a uimit cu viteza cu care a urcat, desi catararea a fost o premiera pentru ea.

DSC04232

A urmat proba de orientare turistica, echipa “Crestei Cocosului” fiind formata din Geta si Adi Man care au parcurs traseul ireprosabil, avand cel mai bun timp din concurs.

La proba teoretica am raspuns, in echipa, unui set de intrebari despre muntii si ariile protejate din zona. A urmat proba de prim ajutor, o noua provocare, fiecare echipa fiind chemata, pe rand, la un “interviu” cu un medic, avand de raspuns, mai intai, unui set de intrebari legate de acordarea primului ajutor. A urmat apoi proba practica, dupa un scenariu prestabilit, noi trebuind sa acordam primul ajutor unei persoane aflata intinsa la sol in urma unei cazaturi, cu fractura de tibie la un picior.

DSC04274

DSC04279

Cina a strans toti participantii la un loc, la un gulas delicios oferit de gazda noastra.

A urmat proba culturala si, desi ploaia ne-a impiedicat sa ne desfasuram in spatiu larg, in jurul focului, am avut parte de multe cantece, poezii si povesti hazlii.

Ploaia nu s-a oprit nici in noaptea, nici in dimineata urmatoare, asa ca am fost nevoiti sa strangem tabara, iar dupa festivitatea de premiere, cu parere de rau, sa ne luam ramas bun de la gazdele noastre.

DSC04294

DSC04298

DSC04305

Picture 225

 

 

Reprezentat la acest eveniment de Adriana si Ionel Sirbu, Geta, Adi si Dan Man si Cami Negrus, Clubul de Turism “Creasta Cocosului” Baia Mare, s-a situat pe urmatoarele pozitii:

Locul I – Proba de regularitate

Locul I – Proba foto

Locul II – Proba de tras cu arcul

Locul II – Proba de alpinism

Locul I – Proba de orientare turistica

Locul I – Proba teoretica

Locul I – Proba de prim ajutor

Locul I – Proba culturala

si Locul I – in clasamentul general

Picture 260

                                                                                                                                        articol scris de Cami Negrus

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *