Cupa Trascău Corp Zlatna 26–28 iunie 2015

Concursul prietenilor de la Trascău Corp s-a desfășurat în zona satului Orăști, județ Alba, în Munții Apuseni, mai precis Muntele Mare, mai precis Rezervația naturală Scărița-Belioara. Am așteptat cu mult interes drumeția de sâmbătă, pentru că auzisem că zona este incredibilă. Și nu am fost dezamăgiți! S-o luăm cu începutul, am ajuns în tabăra din Orăști, la casa de vacanță Traian Brad și, surpriză, nu ne-a așteptat nimeni cu tradiționalele, deja, slăninuțe, cepe și pălinci… Așa că, am purces la montat de corturi și pregătit pentru a doua zi. La foc era mare îngrămădeală și lumea cânta de zor, dar am preferat să ne odihnim pentru a doua zi.

DSC_0131

Dis de dimineață toți cocoșii eram sus, treji nevoie mare, fremătând de nerăbdare, dar oricum startul era abia la ora zece Smile. Până la intrarea efectivă în traseu am fost ”transportați” cu autobusul minune, care a binedispus pe toată lumea, vreo 7-8 km. Apoi am primit harta cu traseul ce urma să-l parcurgem. Ne-am împărțit în două echipe, prima formată din Dorel, Vlad, Răzvan, Ramona, Ovidiu și Mira, iar a doua formată din Ionel, Adriana, Găvrilă, Corina, Nina și Cami. Primul post a fost cel de alpinism, la care am fost reprezentați de Vlad.

DSC_0159

DSC_3657

DSC_3680

078

DSC_3691

Punctul de control următor era fără arbitru, lângă niște vechi căsuțe dărăpănate, dar pitorești. Peisajele ne-au lăsat fără grai, deci aparatele foto nu conteneau…

DSCN1442

DSCN1439

Echipa 1:

DSC_0179

Echipa 2:

DSC_3746

DSC_0197

DSC_0199

DSC_0200

DSC_3758

DSC_3762

Deși marcajul era destul de rar întâlnit, am fost ajutați de benzile alb-roșii puse de organizatori. Deocamdată traseul nu ridica probleme nimănui, fiind o relaxare totală… A urmat o minunată urcare in zig-zag, deja marcată cu marcaje turistice enorme, printr-o pădure rară, cu mulți copaci arși, dar cu o bogăție de flori de toate culorile și tipurile. N-a mai contat că panta era abruptă, oriunde te uitai vedeai o specie nouă de floare, cu culori aprinse și fluturi și frăguțe. Idilic!

DSCN1454

DSCN1456

DSCN1457

DSC_0214

DSC_0215

DSC_0220

DSC_3832

DSC_3841

Am trecut repede și peste această parte și a urmat o poteca pe curbă de nivel ce te scotea din pădure spre:

DSCN1465

Panorama 2

DSC_0227

DSCN1481

DSCN1486

DSCN1490

Organizatorii erau de partea cealaltă a văii, dar am ajuns repede la ei. Acolo se dădeau testele teoretice și se pornea și în orientare.

DSCN1494

DSC_0240

DSC_0242

DSC_3940

După aceste două probe, am prânzit ușor și am pornit mai departe prin iarba bogată, spre noi peisaje de vis. Ni s-a comunicat că, după o coborâre lungă, va trebui să virăm brusc spre stânga, dar că se vede și pe harta furnizată. Am găsit și punctul de virare bruscă, și, nefiind marcat în nici un fel de organizatori, ne-am gândit să-I ajutăm cumva pe cei ce urmau după noi.

DSC_0244

DSC_0248

DSC_0249

DSC_0255

DSC_0257

DSC_0260

DSC_0263

DSC_0277 modified

A urmat o coborâre frumoasă printr-o pădure întunecată, apoi o poiană cu un izvor cu apă rece și înconjurat de mentă sălbatică. Iar în pădure…și tot așa. A urmat și o coborâre pe stâncă, unde ne-au tremurat genunchii, dar nu am avut incidente. Pajiștile ce i-au urmat ne-au relaxat.

DSCN1505

DSCN1510

DSCN1515

Ultima coborâre, cea care trebuia să ne ducă-n ulița satului, a fost urâtă rău de tot. Dacă până atunci nu ni s-a părut dificil nimic, apoi coborârea aia a făcut tot: pantă abruptă, iarbă înaltă, mușuroaie ascunse!

DSC_0298

Dar totul s-a terminat cu bine. Am ajuns în tabără destul de devreme, astfel încât am reușit să participăm la proba de speologie, să mâncăm și puțină zeamă oferită de organizatori, să repetăm și pentru proba culturală și să și socializăm.

DSC_3979

DSC_3999

Ultima probă, cea culturală, pe mine una, m-a dezamăgit: s-au înscris trei cluburi, din care două forțat, care nu numai că nu s-au pregătit, dar și-au și bătut joc. Na, ăștia-s toți sportivi, n-au vreme de cântat și recitat… Oricum, seara s-a încheiat în acorduri de chitară, de chitară ”băimăreană”, că alții nu prea s-au înghesuit… O fi fost traseul prea dificil? Smile

DSC_4062

Una peste alta, ne-a plăcut, mai mergem de ne-or chema, luat-am și premii:

– III la teorie și regularitate

– I la cultural și

– III general:

DSC_4142

Pozaroșii: Dorel Moldovan, Ionel Sîrbu, Mira Lobonțiu

Vă mulțumim ”fain” de invitație și, mai ales, de traseul ales!

This entry was posted in Concursuri. Bookmark the permalink.

One Response to Cupa Trascău Corp Zlatna 26–28 iunie 2015

  1. avatar Axante says:

    Fain raport, faine poze, faini oameni…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *